duminică, 11 decembrie 2011

IMPORTANTA EDUCATIEI PRESCOLARE IN DEVENIREA UMANA

            Pregatirea copilului prescolar pentru scoala este o chestiune de vie actualitate in conditiile intensificarii intregulului proces de invatamant incepand chiar de la varsta de 3 ani. Acest aspect il intelegem nu ca o coborare a varstei de scolarizare ci ca pregatire sistematica a copilului inca din gradinita .
            Pregatirea copilului pentru scoala este considerata tot mai mult ,,functia majora`` obiectivul formativ central al activitatilor instructive-educative din gradinita.
            In pregatirea prescolarului pentru scoala un rol important revine comportamentelor psiho-sociale. Aceste comportamente contribuie in mod direct la integrarea si adaptarea optima a copilului in raport cu mediul de viata si activitatea specifica scolara.



            Gradinita ofera un cadru organizat institutionalizat in dezvoltarea generala polivalenta a copilului si in pregatirea sa pentru scoala.
            Pregatirea copilului pentru scoala,trebuie inteleasa ca o adaptare reciproca pe de o parte a copilului la scoala,iar pe de alta parte a scolii la copil.De altfel cand ne referim la scoala,trebuie sa avem in vedere reconsiderarea ei permanenta in raport cu cerintele dezvoltarii sociale,in asa fel incat ea sa corespunda si sa raspunda in cel mai inalt grad acestor cerinte.
            In acest fel pregatirea copilului pentru scoala va fi implicit si o pregatire pentru societate.
            Traim intr-o lume care ne pune la grea incercare,in fiecare clipa,capacitatea de a face fata unor impacturi afective,sociale,de a manifesta reactii comportamentale in care sa nu uitam de modul in care ne vad ceilalti,de gradul de a se relationa cu ceilalti,de a-si cunoaste posibilitatile,de a se putea mobiliza pentru a trece de esec,de deschiderea spre acceptarea parerilor celorlalti,de puterea de a fi om bun.
            Toate acestea tin de gradul de socializare al fiecaruia dintre noi.Socializarea reprezinta procesul de devenire a unei individualitati umane ca fiinta sociala,de integrare a copilului in societate.Necesitatea transmiterii mijloacelor de comunicare ale limbajului si a cunostintelor decurge din faptul ca un copil este o fiinta potential sociala,care intra in viata fara nici o zestre culturala,nu poseda limbaj,nu are control asupra implusurilor,nu are formate deprinderi si atitudini.
            De aceea,tot ce se transmite in procesul de socializare:valori sociale, obiceiuri, traditii progresiste, idealuri, atitudini, sentimente, comportamentele existente intr-o comunitate umana este interiorizat de catre copil,permitandu-se astfel internalizarea unui model cultural ce se rasfrange in comportamen-te deschise, vizibile (tinuta, limbaj, conduita morala) dar si in conduite mai putin vizibile (atitudini, stari emotionale, opinii).
            Copilul va dobandi reguli de viata, obisnuinte, moduri de gandire,cadre spatio-temporale, idealuri conforme cu mediul social in care este crescut, capacitatea de comunicare si interactiune, competenta de exercitare a rolurilor cerute de societate(de copil,de prieten,de scolar) dar si dobandirea cunostintei datoriilor si responsabilitatii.In tot acest process de transmitere si asimilare copilul nu este un obiect asupra caruia se exercita actiunea,pentru ca societatea recunoaste rolul lui activ in cadrul ei,recunoaste veritabilul univers al copilariei ca fiind o etapa distincta de viata si acorda copilului un status particular si roluri specifice.Integrarea sociala cere ca toate activitatile educative sa aiba in vedere copilul ca ,,fiinta sociala``astfel incat toti factorii de socializare(gradinita,scoala)sa aiba aceeasi sarcina de continuare a procesului sacializarii inceput in familie.Este foarte adevarat ca familia ,atmosfera ei calda,plina de afectiune,contribuie prima si decisiv la dezvoltarea fizica si psihica a copilului,dar personalitatea umana se contureaza cald,uman,stiintific si metodic,in cadrul gradinitei.Pregatirea pentru intrarea in viata adulta,anterior realizata de familie,va fi continuata,in perioada prescolaritatii,de catre aceasta institutie.Aceasta este acum,contextual in care copilul va trebui sa faca prima incercare de a iubi pe altcineva in afara de sine.
            Influenta acestui agent de socializare este deosebit de importanta pentru ca in prescolaritate se manifesta o crestere surprinzatoare a capacitatilor fizice si psihice a copilului,se realizeaza echilibrul cu ambianta in vederea unei adaptari corespunzatoare.Toate evenimentele acestei perioade:reletii mai complexe cu mediul,contacte directe(si nu mediate de parinti ca pana acum)cu semenii,experimentele copilului in vederea cunoasterii lumii inconjuratoare,dorinta crescanda de a stii cat mai multe,diversificarea repertoriului comportamental,sunt traite de copil cu seninatatea,exuberanta si bucuria specifice acestei varste,a carei dezvoltare intense nu va mai putea fi egalata in perioadele urmatoare.
            Astfel,pe buna dreptate,acest stadiu este denumit ,,varsta de aur a copilariei``in care o personalitate umana se contureaza si reuseste sa se exprime,un suflet se deschide spre lume``.(M.Debesse,1981).
            Invatarea sociala reprezinta o alta forma de activitate,alaturi de invatarea didactica,ce contribuie la dezvoltarea psihica a copilului,oferind prilejul de asimilare a noi experiente,moduri de comportament,modalitati de acomodare,adaptare si armonizare interpersonala.Investigatiile de pana in prezent,au atras atentia asupra prioritatii raporturilor interpersonale printe modalitatile de influentare a dezvoltarii psihice a copilului.P.Osterrieth afirma de exemplu,ca ,,lipsind puiul de om de mediul uman,el devine un fel de animal`` iar H.Pieron subliniaza aceeasi idée cand scrie:,,copilul nu este decat un candidat la umanitate,iar omul se naste polivalent determinat,principala sa caracteristica fiind adaptabilitatea extraordinara la conditiile de mediu astfel incat,datorita acestor calitati,copilul este un ,,animal educandum``(Osterrieth,1976).
            In gradinita,invatarea sociala se realizeaza ca urmare a contactelor interpersonale ale copilului cu adultii,dar mai ales cu cei de aceeasi varsta cu el,in contexte situationale de viata.In urma acestor contacte,copilul isi va insusi comportamentele ce ii vor fi necesare pentru integrarea ulterioara,insusire ce este posibila deoarece prescolarul este stimulat de o serie de nevoi,de trebuinte psihosociale,nevoia de acceptare si apreciere a lui de catre grup,nevoia de integrare si participare in grup,de sociabilitate si comunicativitate.Acest sistem de nevoi nu poate fi satisfacut de prescolar decat recurgand la invatarea sociala,prin observarea directa a comportamentelor altuia,prin imitarea acestui comportament sau prin implicarea directa a copilului in diferite tipuri de activitati.
            Gradinita trebuie sa exploreze aceasta ,,deschidere a intregii finite catre societate`` si dorintele colilului de a stabili reletii cu cei din jur pentru ca afirma H.Wallon ,,cu intreaga sa sensibilitate copilul se modeleaza dupa persoanele din anturajul sau,pe care le imita``,evidentiindu-se astfel importanta foarte mare a reletiilor interpersonale din perioada 3-6 ani pentru evolutia ulterioara a personalitatii.(H.Wallon,1975)
            Toate reletiile care se stabilesc in spatiul gardinitei,desi incep de la simpla luare de contact,terc prin etapa imitatiei si ajung la cooperare,au ca finalitate accentuarea sensibilitatii fata de altii si dezvoltarea capacitatii de a trece dincolo de limitele eu-lui.
            Astfel,contextul in care are loc socializarea prescolarului este cel social,relational,context care va facilita socializarea conduitei si socializarea tririlor afective (afectivitatea se organizeaza in forma rezonantei afective,prescolarul asimileaza comportamentul practicat de altul si se transforma in comportament propriu.
            Socializarea conduitei prescolarului si evolutia sociabilitatii se finalizeaza cu adaptarea sociala a acestuia,care se refera la posibilitatile generale ale copilului de a face fata dificultatilor si cerintelor din ambianta sociala dar si cu dobandirea capacitatii sociale,concretizata in autonomie,initiativa,conduite  corespunzatoare normelor si valorilor societatii.Adaptarea sociala nu se poate face decat prin cucerirea succesiva
a unor cercuri concentrice care se largesc in mod progresiv,mai ales ca,afirma Alfred Adler ,,inteligenta nu s-a dezvoltat decat in mijlocul intelegerii celorlalti,ceea ce inseamna sa te aproprii de semenii tai,sa te identifici cu ei,sa vezi prin ochii lor,sa auzi cu urechile celorlalti,sa simti cu inima celorlalti``R,Vincent,Cunoasterea copilului,Ed.Didactica si Pedagogica,Bucuresti 1972.
            La venirea in acest mediu copilul este o individualitate psiho-
fiziologica,fiind ca structura un afectiv primar astfel ca gradinita ii ofera prilejul de a trai emotii pozitive,satisfactii generate de participarea la reusite comune,sa construiasca o ambianta reala in care sa se manifeste atitudini sociale.In prescolaritate se realizeaza trecerea de la emotii la sentimente,ca stari afective stabile si generalizate,trecere facilitata de situatiile noi in care este antrenat copilul,de cerintele diverse formulate de catre adult si de activitatile ocupationale in care este implicat.
            Colectivitatea ofera oportunitatea extinderii spectrului trairilor afective de la nivelul familiei la educatoare si copii cu care vine in contact.
F.E.Verza,1994.
            Tot sub impactul vietii desfasurate in colectivitate,care este generatoare de securitate,situatii de emotii comune de veselie, incantare,
entuziasm,mandrie,stari de vinovatie(in urma incalcarii unor reguli) se constituie formele constiintei morale,acordand o mare importanta rolului regulilor prin anticiparea consecintelor respectarii sau nerespectarii lor.
Cercetarile au pus in evidenta prezenta unui sindrom foarte interesant:
sindromul ,,bomboanei amare`` ca fiind o stare afectiva de rusine ce apare in uram unei recompense nemeritate,bucuria recompensei fiind incarcata de  neliniste,de o emotie penibila(U.Schiopu,1995),sindrom ce pune in evidenta socializarea proceselor afective,existenta unor atitudini critice fata de propriul comportament.
            Una din caile de formare a constiintei morale a prescolarului constiinta morala primitiva controlata de sentimente si nu de ratiune,de sisteme de valori imprumutate de la adulti si nu de valori personale sau colective,este cea a dezvoltarii sentimentelor de dragoste,de atasament fata de adulti,dezvoltare ce conduce,implicit,la acceptarea tuturor cerintelor acestora.Cum adeziunea la normele morale este,deci mai mult afectiva decat rationala iar prescolarul inca nu dispune de capacitatea generalizarii faptelor social-morale dintre oameni,aprecierile morale si conduitele morale pozitive vor fi insusite de la educatoare,in gradinita,fapt ce va conduce la dezvoltarea unor indici normative de organizare a conduitei si la aparitia unor criterii de apreciere a ,,celuilalt``si autoapreciere a eu-lui.
            ,,Copilul este un mare organ senzorial,absoarbe in mod inconstient nu numai cece ce exista sub aspect fizic in jurul sau dar si climatul emotiv,caracterul si sentimentele persoanelor din jur.Educatia la aceasta varsta se face prin exemplu si mediul ambient.(E.Bonchis,Studierea imaginii de sine in colilarie si preadolescenta,1997)
            Aparitia constiintei morale a copilului este strans legata de imaginea de sine a acestuia,formata,pana acum prin prelucrarea ei de la parinti,astfel incat include atitudinile,exigentele,interdictiile si expectatiile acestora.
            In aceasta perioada exista doua aspecte importante ce sporesc individualitatea copilului:existenta eu-lui,aspect legat de aparitia simtului de proprietate,care insoteste spiritual de competitie,datorita extinderii sferei sale de cunoastere si imaginea eu-lui care se concretizeaza in cunoasterea de catre copil a ceea ce asteapta adultii de la el si incearca sa compare aceste asteptari cu ceea ce poate el oferi,punandu-se astfel bazele intentiilor,sco-purilor,simtului de responsabilitate ce vor juca un rol important in conturarea personalitatii.(G.Allport,1970).
            Asadar,copilul prescolar traieste noi experiente in relatiile cu cei din jur,experiente la care trebuie sa se adapteze si sa  actioneze nu numai in functie de dorintele celorlalti.La nivelul gradinitei copilul va invata sa coopereze,sa se conformeze regulilor de grup,sa-si armonizeze cerintele sale cu cele ale grupului si sa actioneze in conformitate cu acestea.Astfel de conduite de interrelationare au semnificatia socializarii copilului si valorificarii potentialului sau din planul personalitatii,care se afla intr-o continua dezvoltare si expansiune.Pentru a se putea integra si coopera eficient cu cei din jur,copilul trebuie sa atinga un anumit nivel al socializarii,care presupune o modalitate de percepere si considerare a calita-
tilor cu care vine in contact.
            Inca din prima copilarie(specific varstei anteprescolare de 1-3 ani) asistam la o dezvoltare a capacitatilor de actiune si de comunicare verbala.
            Pregatirea copilului pentru scoala o incepe din primii ani ai prescolaritatii,deoarece,chiar de la 3 ani sub influenta crescanda a cerintelor activitatii si comunicarii se realizeaza o asimilare rapida a diferitelor aspecte ale limbii,in sensul compozitiei fonetice lexicale si gramaticale.
            Prescolaritatea cuprinde cea mai importanta experienta socio-educationala din viata unei personae.
            Potentialul formativ al prescolaritatii rezulta din aceea ca la aceasta varsta intalnim un nivel optim al receptivitatii si sensibilitatii copilului,al mobilitatii si flexibilitatii psihice care,permite o achizitie insemnata de potentiabilitati specifice umane:se apreciaza ca pana la varsta prescolaritati se asimileaza aproximativ 5% din ansamblul potentialitatilor intelectuale si de ordin general uman.
            Varsta prescolara este o etapa hotaratoare in stimularea corecta a vorbirii.Acum se produc modificari cantitative si calitative care vizeaza insusirea pronuntiei corecte,constituirea lexicului de baza,aparitia limbajului interior,diversificarea formelor de comunicare,intensificarea functiilor cognitive ale limbajului,asimilarea in practica curenta a structurii gramati- cale.Dezvoltarea comunicarii orale vizeaza,pe langa cultivarea unor deprinderi de vorbire corecta si insusirea unor reguli necesare comunicarii in context social,in relatii de cooperare,cultivandu-se exprimarea corecta.
            In intregul process de cultivare a vorbirii prescolarilor,atat prin activitati specifice,cat si prin toate celelalte,se urmareste realizarea obiectivelor prevazute de programa sub aspect fonetic,lexical,imbogatirea
vocabularului cu substantive,adjective,pronume,numerale cardinale,verbe.
            Atentie deosebita se va acorda expresivitatii vorbirii,efectuandu-se exercitii de dezvoltare a exprimarii orale si redarea continutului povestilor,al diafilmelor ori redarea unor fragmente din povesti.
            Pentru a asigura participarea verbala activa a copiilor,este necesar ca,in actiunea educative din gradinita,prescolarii sa fie stimulati in a deveni subiecti ai actului pedagogic participand la toate activitatile comune sau
la alegera,nu trebuie neglijata antrenarea copiilor in rezolvarea unor situatii si in verbalizarea acestora.In aceasta directie un rol esential il au exemplul conduitei verbale a educatoarei si a grupului.Cunoastem ca la aceasta varsta copiii,neavand o experienta proprie,imita foarte mult,iar in jocurile lor aplica ceea ce au invatat mai ales sub aspectul exprimarii verbale.
            In procesul instructiv-educativ,limbajul reprezinta un mijloc de comunicare,dar si instrument de cunoastere,deoarece prin intermediul lui se transmit cunostinte si se largeste orizontul copiilor cu noi reprezentari.For-mandu-i inca de la varsta prescolara capacitatea de a comunica cu cei din jur,capacitatea de a-si exprima in mod inteligibil gandurile ideile,impresiile,copilul isi formeaza o baza pentru activitatea scolara si pentru viata sociala de mai tarziu.Prin limbaj,copilul transmite propriile sale nevoi,cerinte,elaboreaza si comunica propriile ganduri,isi manifesta bucuriile si supararile si isi organizeaza activitatile sale.
            Functionarea si dezvoltarea gandirii precum si a celorlalte procese psihice,implicate in conoastere necesita dezvoltarea limbajului,limbajul fiind
procesare a inforamtiilor de daclansare si desfasurare a operatiilor similare.
            Prin intermediul limbajului copilul exprima apoi produsele cunoasterii.Dezvoltandu-se intr-o continua relatie de interdependenta,
vorbirea si rationamentul(limbajul si gandirea)inregistreaza progrese de la o perioada la alta a anilor de scolaritate;educatoarea are rolul foarte important  de a supraveghea exprimarea orala si scrisa, pentru a forma si creste competenta de dezvoltare a comunicarii copiilor la standarde ridicate,pornind(creand) de la contexte situative de viata,de mediu socio-lingvistic real (vorbirea in familie,in scoala,societate,in diverse alte impreju-rari,cu respectarea normelor literare.
            Pregatirea copilului pentru scoala se afirma ca fiind functia centrala a gradinitei.Accesul in scoala ii cere copilului o anumita ,,maturizare pentru scolarizare``Astfel J.A.Comenius considera ca atribute ale scolarizarii sunt prezenta unei atentii voluntare in receptionarea unei intrebari si capacitatea de a raspunde la intrebare,manifestare evidenta a interesului pentru scoala si cunoasterea sarcinilor ce-i revin ca scolar incepator.

2 comentarii:

  1. Foarte interesant articolul, le astept pe urmatoarele!

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos scris Lucica. Educativ si pentru copii si pentru cei care trebuie sa ii educe. Multumesc pentru contributie.

    RăspundețiȘtergere